Teorie · A3 Mulțimi. Numere · clasele V–VI
Divizibilitate: criterii, numere prime, cel mai mare divizor comun și cel mai mic multiplu comun
Criteriile de divizibilitate cu 2, 5, 10, 3 și 9, numerele prime, descompunerea în factori, c.m.m.d.c. și c.m.m.m.c., explicate de la regulă la problemele care cer o idee, cu exemple rezolvate.
De unde vine
Multe dintre ideile pe care le înveți despre divizibilitate se află deja în „Elementele” lui Euclid, scrise în jurul anului 300 î.Hr. În cartea a VII-a, Euclid descrie metoda de aflare a celui mai mare divizor comun prin împărțiri repetate, numită azi algoritmul lui Euclid. În cartea a IX-a demonstrează că numerele prime sunt infinit de multe: oricâte numere prime ai enumera, există mereu unul care lipsește din listă.
Pentru găsirea numerelor prime mici se folosește „ciurul lui Eratostene”: scrii numerele la rând și tai, pe rând, multiplii fiecărui număr prim; ce rămâne netăiat este prim. Eratostene din Cirene a trăit în secolul al III-lea î.Hr. Cea mai veche mențiune păstrată a ciurului este însă mai târzie, din „Introducerea în aritmetică” a lui Nicomah din Gerasa (începutul secolului al II-lea d.Hr.), care i-l atribuie lui Eratostene.
Algoritmul lui Euclid a fost descoperit independent și în India și în China, unde a fost folosit mai ales pentru calcule de astronomie și de calendar.
La ce folosește
Cel mai mic multiplu comun apare la roțile dințate. Dacă o roată cu $12$ dinți angrenează cu una cu $18$ dinți, aceeași pereche de dinți se reîntâlnește după $[12,18]=36$ de dinți trecuți, adică după $3$ ture ale roții mici și $2$ ture ale roții mari. Inginerii aleg numere de dinți prime între ele tocmai ca dinții să se uzeze uniform.
Cel mai mare divizor comun apare la pavaje. O cameră de $360$ cm pe $480$ cm trebuie acoperită cu plăci pătrate cât mai mari, fără să tai vreuna. Latura plăcii trebuie să dividă și $360$, și $480$, deci cea mai mare este $(360,480)=120$ cm, și sunt necesare $3\cdot 4=12$ plăci.
Numerele prime protejează plățile pe internet. Criptarea folosită de bănci se bazează pe faptul că este ușor să înmulțești două numere prime ($17\cdot 23=391$), dar foarte greu să afli factorii când produsul are sute de cifre.
De bază
Numărul $b$ se divide cu $a$ (scriem $a\mid b$) dacă $b=a\cdot k$ pentru un număr natural $k$. Spunem că $a$ este divizor al lui $b$, iar $b$ este multiplu al lui $a$.
Criterii de divizibilitate: cu $2$ — ultima cifră este pară; cu $5$ — ultima cifră este $0$ sau $5$; cu $10$ — ultima cifră este $0$ (cu $10^n$ — ultimele $n$ cifre sunt $0$); cu $3$ — suma cifrelor se divide cu $3$; cu $9$ — suma cifrelor se divide cu $9$.
Exemplu: numărul $4572$. Ultima cifră, $2$, este pară, deci $2\mid 4572$. Suma cifrelor este $4+5+7+2=18$, care se divide cu $3$ și cu $9$, deci $3\mid 4572$ și $9\mid 4572$. Nu se divide cu $5$, pentru că nu se termină în $0$ sau $5$.
Un număr prim are exact doi divizori naturali: $1$ și el însuși. Numărul $1$ nu este prim (are un singur divizor), iar $2$ este singurul număr prim par. Un număr mai mare decât $1$ care nu este prim se numește compus.
Exemplul 2: numerele prime mai mici decât $30$ sunt $2, 3, 5, 7, 11, 13, 17, 19, 23, 29$ — zece numere. Un număr impar nu este neapărat prim: $91=7\cdot 13$.
Mediu
Orice număr compus se scrie ca produs de numere prime (descompunerea în factori primi). Cu ea se calculează cel mai mare divizor comun, notat $(a,b)$, și cel mai mic multiplu comun, notat $[a,b]$.
Pentru $(a,b)$ iei factorii COMUNI, fiecare la puterea cea MAI MICĂ. Pentru $[a,b]$ iei TOȚI factorii, fiecare la puterea cea MAI MARE. Două numere cu $(a,b)=1$ se numesc prime între ele. Pentru orice două numere, $(a,b)\cdot[a,b]=a\cdot b$.
Exemplu: $60=2^2\cdot 3\cdot 5$ și $84=2^2\cdot 3\cdot 7$. Factorii comuni sunt $2^2$ și $3$, deci $(60,84)=12$. Toți factorii: $[60,84]=2^2\cdot 3\cdot 5\cdot 7=420$. Verificare: $12\cdot 420=5040=60\cdot 84$.
Cum recunoști ce se cere: „cel mai mare număr de pachete identice”, „cea mai mare latură a plăcii” — cauți un divizor comun cât mai mare, adică c.m.m.d.c. „Când se vor întâlni din nou”, „cel mai mic număr care se împarte exact la” — cauți un multiplu comun cât mai mic, adică c.m.m.m.c.
Exemplul 2: cel mai mic număr natural de două cifre care, împărțit pe rând la $4$, la $6$ și la $10$, dă de fiecare dată restul $3$. Numărul micșorat cu $3$ se divide cu toate trei, deci este multiplu al lui $[4,6,10]=60$: numerele posibile sunt $3, 63, 123,\ldots$ Cel mai mic de două cifre este $60+3=63$. (Fără condiția „de două cifre”, răspunsul ar fi chiar $3$, pentru că $0$ este și el multiplu al lui $60$.)
Avansat
Ideile care deblochează problemele grele de divizibilitate: combini numerele ca să dispară necunoscuta, numeri divizorii din descompunere și numeri cu grijă elementele care se repetă.
Ideea 1 — dacă $d$ divide două numere, divide și orice sumă sau diferență a multiplilor lor. Așa arăți că o fracție cu litere este ireductibilă.
Exemplu: arată că fracția $\frac{n+2}{2n+5}$ este ireductibilă pentru orice număr natural $n$. Fie $d$ un divizor comun al numerelor $n+2$ și $2n+5$. Atunci $d\mid 2(n+2)=2n+4$ și $d\mid 2n+5$, deci $d$ divide diferența $(2n+5)-(2n+4)=1$. Așadar $d=1$, iar fracția este ireductibilă.
Ideea 2 — numărul divizorilor se citește din descompunere. Dacă $n=2^a\cdot 3^b\cdot 5^c$, fiecare divizor alege un exponent pentru fiecare factor, deci numărul divizorilor este $(a+1)(b+1)(c+1)$.
Exemplul 2: $360=2^3\cdot 3^2\cdot 5$, deci are $(3+1)(2+1)(1+1)=4\cdot 3\cdot 2=24$ de divizori.
Ideea 3 — „cu $2$ sau cu $3$” se numără scăzând ce s-a numărat de două ori. De la $1$ la $100$ sunt $50$ de multipli ai lui $2$ și $33$ de multipli ai lui $3$; multiplii lui $6$, în număr de $16$, apar în ambele numărători.
Exemplul 3: câte numere de la $1$ la $100$ se divid cu $2$ sau cu $3$? Răspuns: $50+33-16=67$.
Ideea 4 — scrie numărul cu cifrele lui. $\overline{ab}+\overline{ba}=(10a+b)+(10b+a)=11(a+b)$, deci suma se divide mereu cu $11$.
Greșeli frecvente
Numărul $1$ considerat prim: un număr prim are exact doi divizori, iar $1$ are unul singur. Iar $2$ ESTE prim, deși este par.
„Impar” confundat cu „prim”: $9=3\cdot 3$, $15=3\cdot 5$ și $21=3\cdot 7$ sunt impare, dar nu sunt prime.
Criteriile amestecate: criteriul lui $5$ privește ultima cifră, nu suma cifrelor; criteriul lui $3$ privește suma cifrelor, nu ultima cifră. Și „se divide cu $3$ și cu $5$” cere verificarea ambelor condiții.
Regulile pentru c.m.m.d.c. și c.m.m.m.c. inversate: pentru $(24,36)$ se iau factorii comuni la puterea cea mai MICĂ, $2^2\cdot 3=12$; puterea cea mai mare dă $[24,36]=72$. Produsul $24\cdot 36$ este un multiplu comun, nu un divizor.
Adunarea intervalelor în loc de c.m.m.m.c.: autobuze care pleacă la $12$, $15$ și $20$ de minute se reîntâlnesc după $[12,15,20]=60$ de minute, nu după $12+15+20$.
La numărul divizorilor, exponenții adunați sau fără $+1$: $72=2^3\cdot 3^2$ are $(3+1)(2+1)=12$ divizori, nu $5$ sau $6$. Și la numărări cu „sau”, multiplii comuni se scad o dată: $30+18-6$, nu $30+18$.
Surse pentru partea istorică
- Algoritmul lui Euclid apare în Elementele (în jurul anului 300 î.Hr.), cartea a VII-a, propozițiile 1–2; descoperit independent în India și China pentru astronomie și calendare — en.wikipedia.org
- Euclid demonstrează că există o infinitate de numere prime în Elementele, cartea a IX-a, propoziția 20 — en.wikipedia.org
- Eratostene din Cirene (secolul al III-lea î.Hr.); cea mai veche mențiune a ciurului este la Nicomah din Gerasa, în Introducerea în aritmetică (începutul secolului al II-lea d.Hr.) — en.wikipedia.org
Text generat cu ajutorul unui model AI și verificat înainte de publicare.